De la mama perfectă la mama împăcată cu sine

Îmi amintesc de mine în urmă cu aproape 13 ani …

Eram mamă pentru prima dată, după aproape 2 ani de tratamente pentru infertilitate și o sarcină cu risc.

Îmi amintesc cum mi se strângea stomacul și mi se tensiona corpul de fiecare dată când cineva, uneori și tatăl ei, o lua în brațe și mă gândeam: ce bine ar fi să înceapă să plângă ca să o pot lua. Nu era din disperare, era din frica că nu mă simte, se conectează și cu altcineva și eu trebuie să fiu mereu disponibilă, prezentă, calmă, atentă, blândă, o mamă perfectă!

Îmi amintesc cum atunci când a avut roșu în gât prima dată, mi-am asumat vina în totalitate și orice trăia bine sau rău, analizam prin filtrul „e responsabilitatea mea în totalitate”

Pot să spun că au fost ani grei, eram epuizată, mă simțeam singură (deși nu eram singură), tristă, mereu în stare de alertă ca un soldat în război.

Apoi, când Elisa avea 1 an și 11 luni, am devenit mamă de Ana și recunosc că au fost momente în care le-am purtat pe amândouă în brațe și am crezut că pot fi la fel de disponibilă pentru fiecare în același moment, dar viața de zi cu zi mi-a tot dat palme, scuze, lecții. Lecții despre cum îți poți iubi copiii chiar și atunci când nu ești 100% disponibilă pentru ei, chiar și atunci când ceri ajutor și dormit 20 de minute, chiar și atunci când altcineva le dă să mănânce sau îi adoarme, sau îi duce în parc.

Schimbarea felului în care sunt ca mamă s-a schimbat în luni de zile, aș spune chiar ani, pentru ca am și eu încăpățânarea mea, ca a ta probabil și am ținut cu dinții de convingerile mele. Am făcut și dezvoltare personală în toată acea perioadă în grupuri de intervievare cu alți colegi și a fost răvășitor momentul în care mi s-a spus „nimeni de aici nu are nevoie de vinovăția ta, iar copiii tăi nici atât!”.

Azi sunt mamă de trei și sunt în continuare într-un proces de dezvoltare personală, și aseară am întrebat-o pe Eva cu cine vrea să adoarmă și a spus că vrea cu tati 🥳, i-am pupat pe toți și m-am dus împăcată, liniștită la somn (a venit și Ana cu mine că mai avea ceva de povestit 🤣).

Schimbarea convingerilor duce la altfel de emoții și alte comportamente.

Ce ai gândit citind aceste rânduri?