Am inteligența emoțională crescută — conceptul introdus de psihologul Daniel Goleman, care arată că succesul nostru emoțional nu ține de cât de “puternic” simțim, ci de cât de bine ne raportăm la ce simțim. În 9 ani de formare și peste 14 ani ani de cabinet, am învățat asta pe pielea mea, nu doar din cărți.
Ca mamă, încerc să aplic cat de des reusesc ce numim în parenting emotion coaching (Gottman): nu opresc emoția copilului, o însoțesc. Cercetarea arată că un copil ale cărui emoții sunt validate — nu grăbite spre „gata, nu mai plânge” — își dezvoltă mai bine capacitatea de autoreglare pe termen lung.
Ca psiholog, practica mea e ancorată în CBT și știu ca emoțiile nu sunt bune sau rele și au legătură cu ceea ce noi gândim așa ca susțin emoțiile intense și caut să pun felinarul pe convingerile și tiparele de gândire care susțin acele emoții.
Ca om, trăiesc tot spectrul de emoții, ca oricine. Diferența e ce psihologa Lisa Feldman Barrett numește granularitate emoțională — capacitatea de a numi precis ce simt. Neurologul Dan Siegel a rezumat asta simplu: „name it to tame it” — a denumi o emoție îi reduce intensitatea și îi permite să treacă firesc.
Emoțiile suprimate nu dispar — se reorganizează. E un principiu de bază în psihologia emoțiilor: ce nu procesăm conștient tinde să reapară, adesea mai intens, în alt context. A „stinge rapid focul” nu înseamnă că focul s-a stins.
Psihologa Susan David numește asta agilitate emoțională: nu abilitatea de a avea mereu răspunsul potrivit, ci de a sta cu disconfortul suficient cât să înțelegi ce are de spus.
Dacă vrei să înveți și tu instrumentele astea — nu doar teoria, ci pașii concreți — am pregătit o serie de videoclipuri bisăptămânale despre inteligență emoțională, chiar aici pe Reels. Urmărește-mă ca să nu ratezi niciun episod.
