Sunt peste 20 de zile de când AM ALES să iau un mic dejun sănătos și nutritiv ca să pot fi prezentă și plină de energie pentru fetele noastre.
Mi am dat provocarea pentru 66 de zile pentru că asta arată studiile de specialitate, că pentru a implementa un obicei ai nevoie nu de 21 de zile ( cum se credea pana nu demult) ci de o medie de 66 de zile și … Au trecut 20!
Am slăbit peste 3 kg, am avut energie să pot susține fetele, casa, bucătăria, relațiile importante, să fac sport, plimbări și să mă organizez, dar totodată am îndeplinit următoarele nevoi psihologice care te pot ajuta și pe tine să schimbi/implementezi un anumit comportament / obicei:
1.Autonomia: am percepția că deciziile îmi aparțin, comportamentul e ales voluntar și „Trebuie” l-am modificat cu „ÎNȚELEG SENSUL” și îl pun în practică în ritmul meu și în „forma” mea!
2.Competența: am îndeplinit nevoia de a experimenta EFICACITATE, PROGRES, ÎNVĂȚARE. Mai exact, am integrat sarcini mici, graduale, cu feedback imediat și progres vizibil, chiar dacă lent ( sau uneori mi se pare lent
)
3.Relationarea: am simțit acceptarea, susținerea, încrederea și suportul unor oameni care știu că îmi vor binele.
Orice îți dorești să schimbi /implementezi raspunde la întrebările:
De ce ALEG asta, pentru că trebuie sau pentru că are SENS pentru mine?
Cât de mici și de ușoare pot să fac comportamentele?
Care sunt rezultatele imediate, vizibile pe care le pot urmări?
Cine mă susține?