Azi vreau să îți împărtășesc o situație personală pe care am trăit-o în rolul de mamă în această săptămână.
Una dintre fetele mele a cerut să fie înscrisă în tabără, apoi după ce a participat o zi, a cerut să nu mai meargă în tabără. A respectat și nu a prea respectat programul și regulile și în fiecare zi, acasă, s-a plâns de cat de obosită se simte.
În prima zi mi-a spus de cum a sosit acasă ca ea nu mai merge, i-am dat spațiu, am ascultat-o și i am spus ca are timp până seara să ia decizia … a decis ca va merge și marți.
Ieri (miercuri) a „întins” de niște reguli și a tras niște consecințe care nu i-au plăcut și iar ar fi vrut să nu mai meargă …, dar a mers pentru ca așa am decis eu 
.
Azi am luat-o mai devreme și mâine e ultima zi, ziua de sărbătorit această săptămână de tabără.
Pentru mine, toată această experiență a ei este despre creșterea toleranței la frustrare!
E responsabilitatea mea ca părinte să o ajut să mai stea un pic când simte disconfort ca să își crească toleranța la frustrare!
De ce?
Pentru ca viața vine cu foarte multe situații neplăcute, de unele putem fugi, de altele nu.
Toleranța crescută la frustrare pornește în minte atunci când îți spui:
„Nu îmi place situația asta, nu mă simt confortabil, dar vreau să aflu ceva despre mine, despre cât pot, vreau să ajung mai aproape de ceea ce îmi doresc”, etc.
Poate am greșit, poate am luat cea mai bună decizie pentru ea, vom vedea!
Tu cum te simți în situațiile în care copilul tău îți arată ca îi este greu într-o situație?
