Cu poza aceasta anunțam în anul 2024 că sunt însărcinată!

Cu poza aceasta vreau să vă mulțumesc pentru cât de mult mi-ați oferit în această perioadă în care am lipsit din activitatea profesională!

Înainte de a o naște pe Eva, eram convinsă că în cel mult 3 luni voi reveni în cabinet, alături de clienții mei care știam cât de mult își doresc să continue procesul de psihoterapie alături de mine, dar… Realitatea de după ce am născut o pe Eva nu mi-a oferit oportunitatea de a-mi îndeplini așteptarea. Astfel că sunt sinceră când spun că sunt dezamăgită de mine, dar și înțelegătoare față de mine. Am ales cu sufletul, din iubire, ascultând foarte atent nevoile copiilor mei, dar și pe mine.

Sunteți mulți cei care în toată această perioadă mi-ați scris, m-ați întrebat cum sunt, când mă întorc și eu nu am avut disponibilitate uneori să vă răspund, nu pentru că nu îmi pasă, ci pentru că era necesară disponibilitatea mea altundeva.

Sunteți mulți care știu că încă mă așteptați și vă mulțumesc, promit că voi reveni, dar încă nu pot oferi o dată specifică.

Voi, clienții mei, oamenii prezenți pe pagina mea sunteți parte din viața mea și anul acesta am simțit cât de îndrăgită, respectată, iubită sunt chiar și când ofer puțin.

Vă mulțumesc, vă îmbrățișez cu dor, vă trimit cele mai bune gânduri și promit că nu vă voi lăsa mult în așteptare.

Cu drag de oameni și relații, Daniela