Categorie: Noutăți

Articole disponibile

E joi și vin și eu cu Jurnalul de psihoterapeut! Azi împărtășesc cum gândesc ca mamă pentru că sunt psiholog.

Ani de zile, Tabără de Acasă era experiența verii pentru mine, fetele mele și toți copiii care au participat.De doi

Dacă e joi, e zi de rubrică Jurnal de psihoterapeut! E postarea săptămânală care mă provoacă să „mă caut” dincolo

Azi vreau să îți împărtășesc o situație personală pe care am trăit-o în rolul de mamă în această săptămână. Una

Știu ca nu îți place să alergi și totuși în mintea ta, gândurile automate și convingerile despre propria persoană, lume

Programul „Minte clară, schimbări mici” începe în data de 20 iulie! E programul pe care eu deja l-am creat și

Jurnal de psihoterapeut va deveni o rubrică săptămânală. Vreau să îți ofer șansa de a observa cum aplic în viața

În ultima vreme, am reflectat mult la ce înseamnă să fii cu adevărat prezentă. Ca mamă, știu cât de prețioase

Relația cu propria persoană se construiește, pas cu pas! Primii pași sunt experiența de la care înveți că poți, că

Răspunsurile la întrebarea „Dacă te-ai privi prin ochii celei mai bune prietene, ce ți-ai spune azi?” le las aici ca

Asta a fost întrebarea care m-a pus pe gânduri azi… Și, după ce am lăsat emoția să se așeze, am

Câte emoții intense, care dor, induce acest mod de gândire de tip TREBUIE ABSOLUTIST! Când gândești în acest mod, ai

Luna mai, o lecție de viață predată de cele mai mici profesoare: fetele mele. Luna mai nu a fost doar

Săptămâna aceasta a fost una intensă. Din acelea în care simți că timpul fuge, iar lista de responsabilități se lungește

Relațiile pot fi privite ca spațiul unui laborator în care au loc de cel mai multe ori experimente emoționale. Pentru

Nevoia de control e prezentă în toate aspectele vieții noastre pentru că are legătură cu propria persoană. Pornește de la

Nici măcar bujorii nu au înflorit weekendul acesta … Asta mi-am spus dimineață, când am coborât în living și am

Gândurile pe care alegem să le „purtăm” zilnic ne modelează realitatea mai mult decât orice plan de business sau listă

Îți scriu aceste rânduri după aproape 2 zile în care am ținut ideea în minte și nu am reușit să

În camera viitorului va aflați 67% din cei care ați raspuns și gândiți gânduri de genul: voi fi fericit când…,

Știu că încerci. Știu că vrei să faci lucrurile bine. Dar poate ai observat și tu momentul acela în care,

Ce am făcut azi pentru mine și mi-a făcut bine? Știu că poate părea greu de crezut, dar uneori cea

Imaginează-ți că eram studentă în anul 1 la psihologie și aveam în mână prima mea carte de „psihologie” – „Cartea

Uneori nu ne doare greșeala. Ne doare felul în care vorbim cu noi după. O situație devine rapid o etichetă: